Utilitate şi costuri

Practic, muncitor şi ușor de întreţinut

Noul Transit Connect oferă spaţiu de încărcare flexibil de până la 3,7 metri cubi (4,4 metri cubi când este utilizat spaţiul de încărcare flexibil faţă) şi o sarcină utilă de 1.000 kg. Caracteristicile ingenioase şi utile ajută la protejarea mărfii şi a vehiculului de condiţiile dificile specifice activităţii dumneavoastră. Şi pentru că utilitara este construită cu respectarea unor standarde stricte pentru vehicule comerciale, nu numai că este făcută să dureze, este proiectată să minimizeze costul de deţinere. Multe caracteristici şi tehnologii sunt disponibile pentru versiunile L1 (ampatament scurt) şi L2 (ampatament lung), însă puteţi compara diferenţele practice în secţiunea Variante de caroserie.

Gestionarea încărcăturii


O utilitară productivă este o utilitară profitabilă. Astfel, noul Transit Connect a fost construit pentru a maximiza spaţiul disponibil pentru marfă şi lungimea încărcăturii admise (până la 2,15 m cu peretele despărţitor la modelul L2). Un perete despărţitor inovator, prin care se poate încărca, vă permite, de asemenea, să transportaţi în interiorul utilitarei obiecte lungi de până la 3,0 m în modelul L1 şi de până la 3,4 m în modelul L2. Încărcarea şi descărcarea sunt, de asemenea, operaţii prevăzute să se desfăşoare cât mai sigur şi cât mai uşor posibil. 
 
Spaţiu pentru transportarea obiectelor lungi cu un perete despărţitor prin care se poate încărca 
Disponibil pe toate modelele de utilitară cu scaun dublu pentru pasageri faţă, peretele despărţitor ingenios, prin care se poate încărca, vă permite să transportaţi obiecte de până la 3 m lungime, în cazul unei utilitare cu ampatament scurt (L1), şi obiecte de până la 3,4 m lungime, în cazul unui model cu ampatament lung (L2). Peretele despărţitor este prevăzut în partea de jos cu o deschizătură cu capac ce poate fi depliat, prin care puteţi trece obiectele lungi, accesând astfel şi spaţiul de depozitare de sub scaunul pasagerului din faţă. În spatele peretelui despărţitor există spaţiu suficient pentru doi europaleţi (în L1) sau plăci de materiale de 8’ x 4’ (în L2). 
 
Acum există spaţiu suficient pentru trei persoane în cabină 
Noul Transit Connect care este disponibil cu un scaun dublu pentru pasagerii din faţă, permiţându-vă să transportaţi până la trei persoane în utilitară. Scaunul central poate fi, de asemenea, rabatat, pentru a crea o suprafaţă plană pentru scris sau pentru un laptop, sau îl puteți ridica pentru a avea acces la un spaţiu util de depozitare. 

 
Puncte de ancorare pentru a vă ţine marfa în siguranţă 
Punctele de ancorare montate pe pereţii laterali ajută la menţinerea ordinii pe podeaua de încărcare şi respectă standardele DIN şi ISO. Există, de asemenea, puncte de fixare pe caroserie, montate la nivelul taliei şi al umărului, iar acestea sunt normate la o sarcină de 30 kg. 
 


 
O zonă de marfă iluminată mai bine pentru o încărcare mai sigură şi mai uşoară 
Noile lămpi ale spaţiului de depozitare sunt de două ori mai luminoase decât modelele anterioare şi reprezintă dotare standard. Acum puteţi specifica, de asemenea, opţiunea de iluminare cu LED-uri ultrastrălucitoare, dacă este necesar. 



 
Protecţie cu curăţare uşoară în cabină şi zona de marfă 
Covoraşele din cauciuc ajută la păstrarea curăţeniei în cabină, o căptuşeală de uz intens pentru încărcătură poate proteja podeaua spaţiului de încărcare şi tapiţeria lateralelor cutiei de marfă şi poate, de asemenea, ajuta la protejarea utilitarei de loviturile şi zgârieturile provenite din activitatea zilnică.


 

Costuri de întreţinere


Intervale de service lungi pentru mai puţin timp în afara drumului 
Fiecare piesă şi componentă a noului Transit Connect este proiectată să maximizeze rezistenţa şi să funcţioneze mai mult fără să necesite întreţinere. De aceea, intervalele de service sunt stabilite la 30.000 de km sau la 1 an. 
 




O garanţie lungă împotriva perforării, pentru o asigurare în plus 
Ca o măsură a calităţii construcţiei utilitarei, noul Transit Connect este livrat standard cu o garanţie de 12 ani împotriva perforării.