Experiența la volan

Oriunde te-ar purta munca, autosasiul cu cabina Transit îți va asigura confort și conectivitate. De exemplu, poți utiliza comenzi vocale pentru a efectua apeluri din mers din cabină bine dotată, plină de spații pentru depozitare. Nenumărate alte caracteristici inovatoare maximizează de asemenea, eficiență și utilitatea pe drum.

Transmisia automată SelectShift

Noile motoare Ford EcoBlue 2.0L TDCi de 130 CP și 170 CP sunt disponibile cu un noua transmisie automată SelectShift cu șase trepte. Aceasta este concepută pentru a oferi o experiență de condus lină și relaxantă, în special în trafic intens. Transmisia îți permite să schimbi manual viteza dacă preferi, folosind schimbătorul de lângă volan. Acesta prevede, de asemenea, capacitatea de a restricționa transmisia, în condiții mai dificile de condus, de exemplu pe suprafețe alunecoase sau pante.

Drumuri mai puțin obositoare, mai economice

Tempomatul prevăzut cu dispozitivul ajustabil de limitare a vitezei te ajută să-ți menții vehiculul în limita de viteza prestabilită de  tine. Te poate ajuta să economisești combustibil, să reduci situațiile de depășire a vitezei și, la fel ca toate sistemele de control al vitezei, îți permite să menții viteza aleasă fără să fi nevoit să ții piciorul pe pedala de accelerație.

O alertă care te atenționează când părăsești banda din greșeală

Dacă detectează că începi să părăsești accidental banda, Sistemul de avertizare la părăsirea benzii te atenționează imediat printr-o vibrație a volanului și prin afișarea unui indicator de avertizare vizuală.

Sistemul de avertizare a șoferului își dă seama când ești obosit

Sistemul de avertizare a șoferului monitorizează constant stilul personal de condus și e conceput să detecteze orice variație cauzată de oboseală. Dacă sistemul detectează că devii mai puțin vigilent(a), o pictogramă de avertizare apare pe afișaj, sugerându-ți să iei o pauză. Dacă gradul de vigilență la volan scade și mai mult, mesajul e repetat și însoțit de un semnal sonor.

Control maxim în viraje

Controlul vectorului de cuplu de torsiune culege informații privind suprafața de rulare de 100 de ori pe secundă. (Aceasta înseamnă de 33 ori mai repede decât o clipire din ochi.) Cu ajutorul acestor informații, sistemul echilibrează puterea transmisă la nivelul fiecăreia dintre cele două roți din față. Acest lucru maximizează aderența și îmbunătățește manevrabilitatea, ajutându-te să parcurgi virajele, în zonele șerpuite ale drumului.

Încredere chiar și în condiții schimbătoare

Un sistem de tracțiune integrală (AWD) inteligență poate determina câtă aderentă, cât balans în viraje și ce nivel de reacție sunt necesare în condiții de vreme umedă, uscată sau cu gheață și pe teren schimbător. Tehnologia poate muta tracțiunea pe puntea din față sau din spate, în funcție de cerințe. Iar acest sistem de „cuplu la cerere” asigură o manevrabilitate excepțională și eficiență îmbunătățită.

Un plus de control în cazul pornirilor în rampă

Sistemul de asistență la pornirea din rampă împiedică temporar alunecarea în spate sau în față, când pornești din pantă. Sistemul funcționează prin menținerea presiunii la nivelul sistemului de frânare pentru un interval suplimentar de 2-3 secunde, asigurându-ți mai mult timp și control, când muți piciorul de pe pedala de frână, pe cea de accelerație. Acest sistem este de asemenea util când oprești și pornești autovehiculul pe suprafețe alunecoase.

Stabilizare în condiții de vânt lateral

Ajută șoferul să mențină vehiculul pe bandă de deplasare în condiții de vânt puternic și în rafale, folosind Sistemul de control electronic al stabilității, pentru a detecta momentul când vehiculul e afectat de vântul lateral.

Caracteristici de control care se adaptează în funcție de încărcătură

Sistemul de control adaptiv al încărcăturii (LAC) ajustează Controlul electronic al stabilității în funcție de starea vehiculului, încărcat sau neîncărcat. Acest lucru asigură control și stabilitate în toate condițiile de încărcare.

Asistența de urgență Ford SYNC

Un aspect important al tehnologiei Ford SYNC care îți poate salva viața este Asistentă de urgență*. În cazul puțin probabil al unui accident, când se activează airbagul său se dezactivează pompa de carburant, tehnologia poate folosi un telefon mobil împerecheat și conectat prin Bluetooth® pentru a efectua automat un apel direct către Serviciile de urgență, în locul tău Poți alege să întrerupi apelul său să discuți cu personalul serviciului de urgență, dacă e cazul. Extrem de important, sistemul va furniza informații vitale, precum coordonatele tale GPS, chiar și atunci când ți-ai pierdut cunoștința.

Confort și funcționalitate

Autosasiul cu cabina Transit e proiectat să ofere utilitate maximă. De asemenea, încorporează caracteristici și tehnologii concepute special pentru a te ajuta. Imediat după ce le vei încerca, te vei întreba cum te-ai descurcat până acum fără ele.

Preia comandă cu tehnologia avansată hands-free cu SYNC 3

SYNC 3 este cea mai avansată versiune de până acum. Este mai rapidă și mai ușor de utilizat, cu comenzi vocale îmbunătățite și mai multe funcții. Noua interfață are butoane mai mari pentru o utilizare mai facilă, iar ecranul tactil colorat recunoaște acum gesturi de strângere și glisare specifice smartphoneurilor și tabletelor pentru o navigare și mai intuitivă. SYNC 3 include, de asemenea, aplicațiile AppLink, CarPlay și Android Auto*, pentru a afișa informațiile smartphoneului tău pe ecranul tactil.

Pe scaunul șoferului

Scaunul șoferului este complet reglabil, împreună cu volanul, astfel încât îți poți găsi poziția ideală de condus. Există și o cotieră încorporată, în timp ce suportul reglabil pentru zona lombară, scaunele încălzite și funcția de reglare electrică a scaunului șoferului sunt opționale. Mai exact, în timp ce asigura un nivel înalt de rezistență și durabilitate, specific vehiculelor comerciale, scaunele sunt concepute pentru a fi la fel de confortabile ca cele dintr-un autoturism.

Hands-free cu SYNC 3

SYNC 3 este cea mai avansată versiune de până acum. Este mai rapidă și mai ușor de utilizat, cu comenzi vocale îmbunătățite și funcții și mai numeroase. Noua interfață are butoane mai mari, pentru a facilita utilizarea, iar ecranul tactil recunoaște acum gesturile "pinch" și "swipe", specifice telefoanelor inteligente și tabletelor, pentru navigare și mai intuitivă.

Sistemul Ford Easy Fuel pentru alimentare fără probleme

Această tehnologie utilă face imposibilă alimentarea greșită a mașinii, deoarece duza pompei nu se va potrivi. Mai mult, datorită faptului că sistemul Ford Easy-Fuel e un sistem fără bușon, nu va mai trebui să pui mâna vreodată pe un bușon murdar.

Oglinzi laterale care se pot proteja singure

Pentru a evita eventuală deteriorare, oglinzile pliabile electric se pliază după ce parchezi. Iar poziția pliată protejează, de asemenea, și elegantele semnalizatoare integrate.

Deschizi și închizi geamurile cu o singură atingere

La atingerea unui buton poți deschide sau închide complet toate geamurile.

Prize

Pe lângă cele două prize electrice de 12 V, poți opta și pentru o priză de 150w/230V, amplasată între scaunul șoferului și cele ale pasagerilor din față: ideală pentru încărcarea uneletelor electrice, a lăptopurilor sau a altor echipamente, fără a mai fi necesare adaptoare speciale.

Performanța și eficientă

Noua serie de motoare Ford EcoBlue TDCi de 2 litri oferă putere mai mare și în același timp, asigură o mai mare economie de combustibil și emisii reduse. Pe lângă aceasta, motoarele respectă deja cerințele stricte ale standardelor Euro Stage 6 cu privire la emisii. În combinație cu tehnologii precum Sistemul de încărcare regenerativ inteligent, Controlul accelerației și Oprire-pornire automată, Transit este construit pentru a te ajuta să reduci cheltuielile legate de combustibil, costul proprietății și să amplifici la maxim profitul investiției.

Performanța sporită. Emisii reduse.

Motorul avansat Ford EcoBlue 2.0L TDCi respecta standardele Euro 6 cu privire la emisii, reușind cu o scădere cu 55% a emisiilor de oxid de azot (NOx), comparativ cu emisiile standard Euro5.

Un aditiv care elimină poluarea

Un sistem de reducere catalitică selectivă (SCR) folosește AdBlue®, un lichid bazat pe uree/apă, pentru a converti emisiile de NOx din gazele de eșapament, în azot și apă. Apoi, un filtru de particule reduce peste 99% din particulele solide emise din gazele de eșapament, generate de vehicul. Pentru a funcționa corect, rezervorul de AdBlue® al motorului Ford EcoBlue pe motorină, trebuie  umplut cu lichid AdBlue®. Când nivelul lichidului e prea scăzut, sistemul va emite avertismente luminoase. 

Folosești mai puțin combustibil, cu funcția pornire-oprire automată

Atunci când te oprești la semafor sau când aștepți într-o coloană, această tehnologie poate opri automat motorul (fără a opri însă alimentarea sistemelor esențiale, precum farurile, aerul condiționat, radioul și sistemul Ford SYNC). De îndată ce ești gata să pleci de pe loc, apasă, ca de obicei, pe pedala de ambreiaj și selectează prima treaptă de viteză sau apăsă pedală de accelerație, în cazul unei transmisii automate, iar sistemul pornește din nou motorul. Sistemul Auto-Start-Stop e deosebit de eficient în orașe, unde poate reduce consumul de combustibil cu până la 10% (în mediul urban).

Reîncărcă-ți bateria mai eficient

Spre deosebire de sistemele convenționale, sistemul de încărcare regenerativ inteligent reîncarcă bateria doar când este nevoie și, ori de câte ori este posibil, evită realizarea acestei operațiuni când apeși pedala de accelerație. Acest lucru poate reduce și mai mult consumul de combustibil și nivelul de emisii.

Controlul accelerării te ajută să conduci mai economic

Această nouă opțiune inovatoare controlează rata de accelerare în funcție de starea vehiculului tău Transit: fără încărcătură sau parțial încărcat. Prin urmare, e posibil să reduci consumul de combustibil cu până la 15%, în funcție de stilul tău de condus. Tehnologia te poate ajuta de asemenea, să reduci nivelul de uzură normală a motorului, a frânelor și a pneurilor, printre altele.

Schimbări ale treptelor de viteză, mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil

Un indicator luminos de pe panoul de bord îți arată momentul optim de schimbare a treptei de viteză, pentru o eficiență maximă a consumului de combustibil. Aceasta reprezintă o modalitate simplă și eficientă, de a asigura deplasări cât mai economice.

Siguranță și securitate

De la eliminarea stresului în cazul pornirilor din rampă, la un sistem care poate apela serviciile de urgență în locul tău: numeroase tehnologii te pot ajuta pentru a-ți face viața mai ușoară. Există de asemenea, o gamă largă de sisteme de siguranță care te protejează pe tine, vehiculul tău și încărcătura din vehicul.

Menține controlul, indiferent de condiții

Controlul electronic al stabilității monitorizează constant progresul vehiculului tău. Aceasta detectează devierile de la traseul ales, ca în cazul în care autovehiculul începe să patineze și corectează automat poziția pe drum a autovehiculului, ajutându-te să menții controlul asupra acestuia.

Aderenta maximă cu efort minim

Un sistem avansat de control al tracțiunii elimină alunecarea în exces a roților și îți asigură cea mai bună aderentă, performanță și stabilitate, atunci când ai mai mare nevoie. Sistemul monitorizează încontinuu și ajustează puterea livrată roților individuale ale vehiculului, asigurând contact și aderența maxime, când accelerezi.

Putere suplimentară pentru frânarea de urgență

Sistemul de asistență la frânarea de urgență ajută vehiculul să atingă eficiența maximă de frânare în cazul unei situații de urgență. Este controlat automat prin intermediul Sistemului de control electronic al stabilității, care detectează presiunea pe care o aplici pe pedala de frână și crește automat această presiune, dacă este cazul.

Avertizare timpurie în cazul unei pene

Dacă vreunul dintre pneuri începe să piardă presiune în timpul deplasării, Sistemul de monitorizare a presiunii în pneuri (TPMȘ) te avertizează imediat, prin aprinderea unei pictograme pe panoul de bord.

Airbag-uri șofer, pasager, laterale și tip cortina

Autosasiul Ford Transit este disponibil cu airbag-uri tip cortina, laterale, pentru șofer și pentru pasager. De asemenea, în vehicul sunt amplasați senzori avansați, pentru a asigura un răspuns rapid și controlat. Dacă vrei să dezactivezi airbagul pentru pasageri, de exemplu dacă ai la bord un bebeluș sau un copil mic în scaunul special, e suficient să apeși un întrerupător pentru a-l dezactiva. Pentru a-ți oferi un memento util, dezactivarea este semnalizată cu un indicator pe panoul de bord.

Tu alegi ce uși vrei să încui și să descui

Închiderea centralizată a ușilor la distanță este o opțiune standard și această versiune a sistemului de închidere e mai sigură ca oricând. Asta deoarece poți alege să deschizi câte o ușă în timp ce celelalte uși rămân încuiate, până când activezi un întrerupător de pe ușa șoferului. Același întrerupător controlează blocarea și deblocarea tuturor ușilor vehiculului.

Eficienta de frânare maximă

Un sistem de frânare de înaltă performanță, creat special, încorporează etriere cu patru pistoane și discuri ventilate, a căror performanță este dată de o serie de tehnologii avansate, care folosesc electronică pentru a spori siguranța și a oferi asistența șoferului.

Încuietori de uși împotriva efracției

Toate încuietorile portierelor sunt protejate cu o armătură anti-efracție, pentru a împiedica spargerea lor prin găurire sau dăltuire.

Două opțiuni de alarmă de nivel înalt

O alarmă de perimetru opțională îți protejează vehiculul, declanșându-se dacă ușile sau capota sunt deschise cu forța. Pentru și mai multă protecție (și descurajarea hoților), alege un sistem de alarmă Thatcham de categoria 1. Acest sistem complex se activează automat când încui vehiculul și emite un semnal sonor puternic dacă e declanșat de o intrare forțată, dacă vehiculul e ridicat sau dacă senzorii de mișcare detectează o mișcare înăuntru.

Utilitate

Autosasiurile cu cabina Ford Transit sunt renumite pentru versatilitatea și flexibilitatea lor și reprezintă platforma ideală pentru o gamă largă de aplicații de specialitate și conversii la comandă. Beneficiind și de un cost al proprietății redus, investiția ta se va dovedi rapid o decizie de afaceri inteligență.

O bază solidă pentru conversie

Pe durata întregului proces de dezvoltare, am colaborat îndeaproape cu reprezentanții industriei constructoare de caroserii pentru a ne asigura că toate tipurile standard de caroserie și majoritatea soluțiilor particularizate pot fi montate ușor și eficient, cu puține modificări sau chiar fără niciun fel de modificare. Cu lonjeroane joase, puncte de montare a caroseriei integrate și construcție solidă a cadrului din oțel cu rezistența ridicată, autosasiul cu cabina Transit oferă o bază puternică și fiabilă pentru orice conversie.

Caracteristici ale șasiului

  • Șasiul plat și rezistent permite montarea unei game largi de conversii
  • Patru opțiuni de masa brută a vehiculului, de la 3.100 kg la 4.700 kg
  • Versiunea 350HD (pentru regim de lucru dificil) e destinată operatorilor care necesită o flexibilitate mai mare a capacității de încărcare, de până la 7.000 kg masa brută a vehiculului
  • Ampatamentul și dimensiunile consolei spate sunt potrivite pentru dimensiuni standard și non-standard ale caroseriei
  • Oglinzile laterale cu lățime standard pot fi montate pe caroserii cu dimensiuni de până la 2.170 mm. Oglinzile laterale late sunt disponibile pentru caroserii cu dimensiunea maximă legală de până la 2.438 mm.
  • Cadru robust din oțel presat, cu rezistența ridicată la deformare și secțiune "în omega" inversată și închisă (secțiune "în omega" dubla pentru modelele 350 HD si 470)
  • Puncte de montare a caroseriei integrate și console spate cu montaj cu bolțuri, unde este cazul
  • Bara de închidere fixată cu șuruburi permite particularizarea lungimii șasiului fără a fi necesare operații de sudură
  • Ca dotare standard, suspensii cu un centru de greutate ridicat, pentru a fi compatibile cu caroseriile mari
  • Conexiuni electrice pentru iluminare exterioară suplimentară, unde este cazul
  • Țeava de eșapament laterală

Gata de munca imediat ce a ieșit din fabrică

Autosasiul cu cabina Ford Transit este proiectat și construit pentru munca grea. Șasiul său solid și rigid asigură o fundație excelentă pentru montarea de caroserii specializate. Pentru a le ușura viața operatorilor care își doresc o soluție rapidă și simplă, rulotele noastre Transit construite din fabrică sunt livrate gata de muncă și respectă cele mai recente prevederi ale legislației CE privind omologarea tipurilor de vehicule complete (WVTA).

Spațiu pentru echipa

Autosasiul cu cabina dublă Transit este o soluție excelentă pentru transportarea echipei și a încărcaturii în același timp. Ușile cu deschidere largă oferă acces facil în interiorul spațios și bine gândit. Aceasta în timp ce bancheta dubla din față și cea standard cu patru locuri din spate oferă spațiu confortabil pentru până la șapte ocupanți, incluzând și numeroase posibilități de depozitare sub scaune.

Cele mai lungi intervale de service din clasa sa

Noua gamă de motoare diesel avansate, Ford EcoBlue TDCi de 2 litri, oferă motorizări rezistente și fiabile, cu intervale de service flexibile. În plus, componentele supuse uzurii normale au fost, de asemenea, concepute să reziste mai mult timp fără întreținere.

Intervale de service lungi pentru mai puțin timp în afara șoselei

Un indicator inteligent pentru calitatea uleiului determină momentul optim pentru o revizie, afișând o notificare, pe un display multifuncțional, atunci când este necesară schimbarea uleiului. Această tehnologie inteligentă înseamnă că nu trebuie să te preocupi de setarea intervalelor de service și îți permite să te asiguri că autovehiculul tău funcționează în parametri normali - și că va intra în service numai atunci când va fi nevoie.

O garanție lungă anti-perforare pentru asigurare suplimentară

Ca măsură a calității de construcție a vehiculului, autosasiul Transit are o garanție standard anti-perforare de 12 ani.

Asistență de specialitate, la Centrele Ford Transit

Indiferent dacă deții o singură utilitară sau administrezi o întreagă flotă, te poți baza pe ajutorul oferit de Centrele Ford Transit. Aceste centre de specialitate dispun de echipe dedicate de experți în vânzări și tehnicieni instruiți și au în sediile lor exemplare ale celor mai noi vehicule, pentru ca tu să le poți testa. De asemenea, sunt echipate corespunzător pentru a întreține vehicule comerciale Ford, executând rapid și fără probleme lucrările de service de care ai nevoie,  nu doar în timpul programului de lucru.

Galerie

Modele

Transit Chassis SC

Transit Chassis SC

Transit Chassis DC

Transit Chassis DC

Culori

Blazer Blue (nemetal)

Deep Impact Blue (metal)

Frozen White (nemetal)

Moondust Silver (metal)

Magnetic (metal)

Shadow Black (metal)

Race Red (nemetal)

Culoarea la alegere